112
Incendiu la o casă din Predeluț

O casă din Predeluț – Bran a rămas fără o parte din acoperiș, după un incendiu. Focul s-a iscat marți noaptea. Apelați prin numărul unic de urgență 112, pompierii din Zărnești s-au deplasat la locul incidentului cu două autospeciale cu apă și spumă, cărora li s-au alăturat, cu mașina lor de intervenție, și voluntarii Serviciului pentru Situații de Urgență Bran. Astfel, flăcările au fost stinse în scurt timp, înainte de a face pagube majore. La evaluarea finală, s-a constatat că acoperișul a ars pe o suprafață de 30 de metri pătrați. Se pare că incendiul s-a produs din cauza coșului de fum, neprotejat corespunzător, față de materialele combustibile care-l înconjurau. (C.V.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




