Brânză bună, produsă în condiții improprii de igienă

Aceasta este concluzia DSVSA în urma rezultatelor analizelor mostrelor din Piața Astra
Analizele de laborator efectuate mostrelor de „telemea proaspătă” ridicate de inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), în urma suspiciunilor că 15 brașoveni s-au îmbolnăvit după ce au consumat produse lactate similare cumpărate din Piața Astra săptămâna trecută, nu au demonstrat că brânza scoasă la vânzare în acea perioadă ar fi fost alterată. Totuși, amenzi s-au dat, pentru lipsa de igienă, mai ales la locul de producție. Astfel, 10 oieri au fost amendați cu câte 600 de lei, primind recomandări pentru remedierea urgentă a deficiențelor, iar împotriva a doi dintre aceștia s-a luat măsura suspendării temporare a activității.
Ca atare, nu sunt dovezi clare că cei 15 brașoveni au avut de suferit în urma consumului de brânză achiziționată din punctele de desfacere ale Piaței Astra, dar nici nu este exclusă această variantă, în condițiile în care este posibil ca până la momentul efectuării controlului de către DSVSA produsele cu probleme, în cantități limitate, să fi fost deja comercializate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




