Sport

INTERES. Formula 1 a poposit într-un loc special – Se anunță o cursă senzațională la Monte Carlo

  • article_255039_1.jpg
 

Una din cele mai așteptate etape ale Campionatului Mondial de Formula 1 este, indiscutabil, Marele Premiu al statului Monaco, programat duminică. Circuitul stradal de la Monte Carlo permite foarte greu depășirile, iar succesiunea de viraje lente și barierele de protecție montate la numai câțiva centimetri de traseu nu lasă loc pentru greșeli. Circuitul măsoară 3.340 km, piloții urmând să efectueze 78 de tururi.
Învingător săptămâna trecută, în Spania, Mark Webber, vrea să aibă o evoluție apreciată și de această dată: „Monopostul nostru ar trebui să se prezinte bine și aici. Știm că este un loc special, o provocare senzațională pentru piloți”.
Lider în clasamentul piloților, cu 70 p, Jenson Button (McLaren) nu a ascuns că întrecerea din Principat este una care-i place în mod deosebit: „Am câștigat la Monaco anul trecut – a fost unul dintre momente de vârf ale sezonului pentru mine, dar și din întreaga mea carieră. Este un loc special. E o cursă pe care fiecare tânăr pilot visează să o câștige. Este un traseu pe care nu e bine să ataci, întrucât riști să greșești. Întrecerea va fi extrem de dificilă acum, deoarece există mulți piloți competitivi, așa că va fi o cursă imprevizibilă. Sper ca Red Bull să nu aibă avantajul de care a beneficiat la Barcelona”.
„Încă o dată, reprezentanții lui Red Bull vor fi cei mai puternici rivali, dar cred că și McLaren poate avea un week-end bun. Sper să revenim la cea mai bună formă, întrucât la Barcelona nu am fost suficient de rapizi”, a opinat pilotul de la Ferrari, Fernaldo Alonso, care a stabilit cel mai bun timp ieri dimineață, în primele antrenamente libere.
Cu toate că în runda iberică a înregistrat cel mai bun rezultat de la revenirea în competiție, Michael Schumacher rămâne realist în privința șanselor sale de a urca pe podium: „Participăm la cursa de la Monaco cu speranța că circuitul stradal are caracteristici care se potrivesc mai bine monopostului nostru decât cel din Spania. Sunt foarte motivat să lucrez cu inginerii pentru a îmbunătăți și mai mult mașina. Pe de altă parte, trebuie să fim atenți și să nu așteptăm prea multe de data aceasta, deoarece am văzut că mai avem mult de muncă”. 
În clasamentul piloților, Button este urmat de Fernando Alonso (Ferrari), cu 67 p, și de Sebastian Vettel (Red Bull), 60 p, la constructori primul loc fiind ocupat de McLaren, cu 119 puncte.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google