Elevii de clasa a VIII-a au terminat examenele

Evaluarea națională a elevilor de clasa a VIII-a, s-a încheiat miercuri, cu proba scrisă la matematică. Subiectele au fost elaborate de Centrul Național pentru Evaluare și Examinare, și au avut un nivel mediu de dificultate, putând fi rezolvate de elevi în 120 de minute.
În județul Brașov, evaluarea s-a efectuat în toate cele 141 de instituții de învățământ gimnazial, subiectele fiind comunicate prin intermediul a 25 de centre. Potrivit datelor oferite de inspectoratul Școlar Județean (IȘJ), în județ au fost înscriși 4.454 de elevi din care
s-au prezentat la examen 4.242, numărul celor care nu au susținut această probă fiind de 212. „Numărul mare al absenților se explică prin faptul că dintre cei 212 de elevi, mulți sunt cu nevoi speciale, iar ei pot participa la acest examen doar dacă părinții lor își exprimă opțiunea în acest sens”, ne-a explicat inspectorul școlar general adjunct prof. Vasilica Diaconu. Rezultatele obținute de școlari vor fi afișate după cinci zile de la data examinării, când elevii pot depune contestațiile. Tezele vor fi recorectate în cadrul centrului ce va funcționa la Liceul Andrei Mureșianu din Brașov. „Termenul de soluționare a contestațiilor este de maxim cinci zile, însă, dacă va fi posibil, notele rezultate în urma recorectării lucrărilor vor fi trimise mai repede”, a explicat prof. Vasilica Diaconu. Ea a mai precizat că, în timpul examinării nu s-au înregistrat incidente și nici un elev nu a încercat să copieze. Cei care au absentat nemotivat pot susține examenele în sesiunea specială din perioada 25 mai-1 iunie 2010.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




