Inițiativa impozitării averilor și a cheltuielilor excedentare veniturilor declarate

Ultima inițiativă avansată de Guvern ca măsură de luptă împotriva crizei economice vizează impozitarea averilor și a diferenței între veniturile declarate și cheltuielile excedentare efectuate. Inițial, propunerea viza o impozitare cu 0,5% din valoare a bunurilor imobiliare – clădiri și terenuri – cu o valoare mai mare de 500.000 de euro, achiziționate în țară și în străinătate în decursul unui an financiar. În ultima perioadă, însă, au apărut propuneri privind impozitarea sumelor care nu pot fi justificate la cumpărarea unor bunuri, fie ele imobiliare sau de larg consum. În opinia inițiatorilor, în acest fel ar fi scoasă la lumină economia subterană, evaziunea fiscală și veniturile necuvenite. De partea cealaltă, sunt voci care apreciază această propunere ca fiind de sorginte comunistă, trimiterea fiind la celebra Lege a ilicitului, precum și că ar fi imposibil de identificat și de taxat excedentul de venituri al unui cetățean. Vă prezentăm opiniile unor politicieni și reprezentanți ai mediului de afaceri și ai sindicatelor din Brașov referitoare la perspectiva introducerii unei legislații privind impozitarea averilor. (C.D.)
„Acest sistem se practică în toate statele europene”
Gheorghe Ialomițianu, deputat PD-L: „Este vorba de a impozita diferența dintre veniturile declarate și averea realizată într-un an de execuție bugetară. Cei care nu pot justifica din ce resurse financiare au făcut achiziții, vor plăti pentru diferență. Pentru început se va merge pe achiziții imobiliare: terenuri, case, mașini etc.. Acest sistem de impozitare se practică în toate statele europene, mai puțin România și Bulgaria. Este firesc să procedezi în această manieră, mai ales în contextul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale. Sunt unii care au vile și mașini de teren, dar dacă le vezi situația financiară, ar trebui să-i înscrii la ajutoare sociale…”. (C.D.)
„Noi nu am găsit o definiție coerentă!”
Constantin Niță, deputat PSD: „Acest proiect al impozitării «bogăției afișate» aparține PSD și a fost lansat în anul 2008. Însă, noi nu am găsit o definiție coerentă și nici un corespondent la nivelul legislației europene. Abia așteptăm să vedem dacă gândirea actualilor guvernanți coincide cu normele din Uniunea Europeană. Oricum, taxele și impozitele puse pe capul oamenilor de afaceri sunt la un nivel exagerat. Acum s-a ajuns la închiderea a 10.000 de societăți comerciale în fiecare lună. Sperăm că anul 2011 va aduce redresarea economiei românești, așa cum a promis Guvernul Boc!”.
(C.D.)
„Fiecare caută variante și soluții”
Florian Staicu, senator PD-L: „Într-un context de criză economică, precum cel actual, fiecare caută variante și soluții pentru a depăși momentul. Unele dintre inițiative sunt aplicabile și de succes, altele mai puțin…”.
(C.D.)
„O strategie bazată pe legislația comunistă a ilicitului”
Titus Corlățean, senator PSD: „Mi se pare o strategie bazată pe legislația comunistă a ilicitului. Nu pot să îmi dau seama cum anume se va aplica această taxare a averii excendentare, câtă vreme nu există un control asupra averilor. Cred că este o nouă găselniță și o perdea de fum, pentru ca populația să creadă că există evaziune la un nivel foarte mare și că, din cauza unora, cei mulți au de suferit! Nu văd nici un mecanism coerent de aplicare a unor măsuri de acest tip”. (C.D.)
„Este, de departe, inaplicabilă!”
Mihai Donțu, deputat PNL: „Este, de departe, inaplicabilă! Ar trebui creat un sistem de tipul fiscului american, demers ce presupune structuri și costuri imense. Nu văd cum se va putea realiza un control asupra veniturilor nedeclarate?! Trebuie să existe structuri care să monitorizeze veniturile oamenilor și să facă, în mod corect, diferența între încasări și cheltuieli, fiindcă sunt categorii de persoane care nu sunt obligate să-și declare veniturile. Mi se pare imposibil de aplicat acum un astfel de sistem”.
(C.D.)
„Inițiativa este profund neconstituțională!”
Gabriel Tița, deputat independent: „Inițiativa este una profund neconstituțională și ne trimite cu gândul la Legea ilicitului de dinainte de 1989. O asemenea lege este inaplicabilă! În mod cert, dacă va apărea ca proiect de lege va fi respinsă în Parlament sau va ajunge pe masa Curții Constituționale! Sunt de acord cu impozitarea progresivă pe averea imobiliară, respectiv pe achizițiile de terenuri și clădiri și sunt de acord și cu reducerea salariilor și a pensiilor care se cifrează la nivelul sutelor de milioane de lei vechi, dar nu cu o „poliție” a veniturilor din care românii își cumpără bunuri de larg consum!”.
(C.D.)
„Seamănă a lege comunistă!”
Ion Diniță, liderul PC Brașov: „Această ultimă inițiativă avansată de Guvernul Boc demonstrează, încă o dată, faptul că România este o țară neguvernată, unde fiecare vine cu păreri privind cum ar trebui depășită criza. De peste un an și jumătate ni se tot vorbește despre strategii anticriză, dar nu s-a întâmplat nimic concret! Inițiativa privind impozitarea execedentului de avere seamănă a lege comunistă, respectiv temuta Lege a ilicitului, pe timpul căreia îți era frică și de prieteni să nu te toarne că ai prin vitrine nu știu ce bibelouri de lux. Este o aberație: în loc de măsuri concrete anticriză, stăm să inventăm mijloace de a mai lua bani celor care și așa au ajuns în pragul sărăciei”.
(C.D.)
„Nu cred că va deveni operațională prea curând!”
Attila Kovacs, președintele UDMR Brașov: „Nu am foarte multe date despre această inițiativă legislativă, dar mi se pare un pic deplasată și greu de pus în aplicare. Trebuie ca, mai întâi, să existe un sistem de control și o evidență a veniturilor și a cheltuielilor și, pe baza acesteia, să se acționeze ulterior. Nu avem așa ceva și, în acest context, nu cred că o astfel de inițiativă va deveni operațională prea curând!”.
(C.D.)
„În actuala societate este necesară o asemenea lege!”
Mircea Suman, președintele FPIMM Brașov: „Dacă Guvernul are în plan o asemenea inițiativă și dacă ea va fi bine aplicată, atunci sunt de acord cu punerea în ei în practică! În România zilelor noastre și în actuala societate este necesară o asemenea lege! Eu cred că ar aduce ordine în privința manierei în care unii își adună averile!”. (C.D.)
„Guvernul vrea să taxeze orice”
Gheorghe Apostu, liderul BNS Brașov: „Guvernul, în disperare de cauză, vrea să impoziteze și să taxeze orice și la un nivel cât mai mare! Ar fi bine să-și pună impozit pe propria prostie și incompetență! Sindicatele și chiar patronatele nu vor accepta măsurile propuse de Guvern privind micșorarea salariilor și a pensiilor! Cred că a sosit momentul ca președintele Băsescu să mai facă un referendum și să vadă ce vrea lumea, venituri mai mici sau pe el! Economia subterană trebuie scoasă la suprafață, dar nu așa, cu legi făcute pe genunchi și negândite!”. (C.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






