Oltchim Rm. Vâlcea vrea să continue cu Radu Voina

Președintele CS Oltchim Rm. Vâlcea, Ioan Gavrilescu, a susținut că i-a propus antrenorului Radu Voina prelungirea contractului cu un sezon, tehnicianul urmând să dea un răspuns până la începutul săptămânii viitoare. „Eu sper să accepte. Pledez pentru continuitate și nu am ce-i reproșa tehnicianului Voina”, a afirmat Gavrilescu. Referitor la handbalistele care sunt la final de contract, oficialul vâlcencelor a precizat că negocierile cu acestea vor începe luni: „Nu a semnat nici Paula Ungureanu, nici celelalte jucătoare cărora le expiră contractele. Discuțiile cu ele depind mult și de răspunsul lui Voina”. Handbalistele care se află la final de contract cu Oltchim Rm. Vâlcea sunt Roxana Han, Paula Ungureanu, Narcisa Lecușanu, Steluța Luca și Olga Vasciuk. Dintre acestea, Lecușanu a anunțat că se retrage.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




