Editorial: Cristian Chivu, eroul românilor

Fabuloasa triplă (Serie A, Cupa Italiei, Liga Campionilor!) din acest sezon a „ner-azzurrilor” biciuiți de vulcanicul Jose Mourinho dă o nouă dimensiune, tehnico-tactică, Interului pragmatic, grupare asociată până acum catenaccio-ului mat, inventat de legendarul Helenio Herrera.
Sâmbătă seara s-a evidențiat clar explozivul atacant Diego Milito, care a străpuns motorul „panzerului” bavarez cu două săgeți otrăvite, secătuindu-i combustibilul. În euforia fantastică de pe „Santiago Bernabeu”, argentinianul în vârstă de 30 de ani, trecut molcom pe la Racing Club de Avellaneda, Zaragoza ori Genoa 1893, n-a uitat să-i mulțumească din suflet antrenorului portughez, care l-a reinventat: „«Special one» își merită porecla. Este mare de tot. A muncit enorm, a dat identitate acestei formații, a pariat pe noi și a câștigat”.
Însă, din punctul nostru de vedere, un imens caracter e Cristian Chivu, devenit al treilea fotbalist român după Miodrag Belodedici (Steaua Roșie Belgrad, 1990-1991) și Florin Radu Răducioiu (AC Milan, 1993-1994) care cucerește cel mai de preț trofeu continental la nivel de cluburi. Utilizat fundaș stânga, în fața spiridușului Arjen Robben, a fost alergat serios și depășit în câteva rânduri, dar n-a cedat, a strâns din dinți și, ajutat la nevoie de coechipierii Walter Samuel și Esteban Cambiasso, s-a achitat de sarcini până la urmă, făcându-și datoria.
„Nu este totul așa ușor cum pare, e rodul unei munci de un an, în care ne-am implicat toți. Am trecut peste perioadele grele și ne-am revenit, pentru că doar așa se câștigă, dacă ești o echipă. Când m-am operat la cap nu știam nici măcar dacă voi mai juca fotbal, de aceea este o bucurie fantastică”, a relatat căpitanul „tricolorilor” imediat după meci, el aruncându-și casca de protecție în cupa cu străluciri de diamant, în speranța că ghinioanele ce l-au înlănțuit în decursul carierei se vor sparge definitiv.
La începutul anului, la Verona, după o ciocnire terifiantă cu Sergio Pellissier, Chivu a văzut moartea cu ochii, fiind transportat de urgență la Spitalul „Borgo Trento” și diagnosticat cu fractură în zona parietală dreaptă. În „Gazzetta dello Sport”, el a rememorat ulterior, emoționant, clipele de groază prin care a trecut: „Înaintea intervenției chirurgicale m-am gândit la ce-i mai rău. Cristian, acum îți vor deschide capul… Și dacă ți se întâmplă ceva rău? Și Natalia, și Adelina (fiica și soția – n.a.) cum se vor descurca, dacă tu nu vei mai fi la fel? Va mai fi fotbalul viața ta? Apoi, când mi s-a scos bandajul, Adelina mi-a fotografiat operația. Ne-am albit. Aveam atâtea puncte de sutură, că puteam lua campionatul cu Inter încă din ianuarie”.
Ce metamorfoză în mai puțin de 5 luni, ce putere de revenire!