Politic

Autoritățile brașovene au de soluționat anual mii de procese, petiții și sesizări

În timp ce la Primărie un jurist are de urmărit cinci dosare zilnic, la Prefectură funcționarii au avut de soluționat în decursul unui an peste 20.000 de documentații depuse de către cetățeni

  • article_255979_1.jpg
 

Funcționarii compartimentelor juridice sau de urmărire a legalității actelor din administrația publică brașoveană au de soluționat sau de monitorizat în instanță de-a lungul unui an mii și chiar zeci de mii de documente. O situație specială este la Primăria Brașov, unde, din cauza salariilor mici oferite, instituția trebuie să se descurce doar cu sprijinul a cinci juriști. 
Juriștii Primăriei Brașov au în lucru și de monitorizat la instanțele brașovene câteva mii de dosare privind diferite domenii de activitate. În medie, fiecare dintre cei cinci juriști ai instituției participă zilnic la cinci termene de judecată. La Serviciul Contencios din cadrul Primăriei Brașov instrumentează dosare în instanțele de judecată un număr patru consilieri juridici și unul de la Serviciul Cadastru.
În instanțe predomină, în ceea ce privește cauzele municipalității, dosarele care au ca obiect aplicarea legilor fondului funciar, revendicările în baza Legii nr. 10/2001, privind imobilele abuziv naționalizate de regimul comunist, acțiuni pe Legea nr. 50/1991, privind disciplina în construcții, rectificări de carte funciară, anularea proceselor-verbale de constatare a unor contravențiilor, plângeri penale la Legea nr. 50/1991, ieșirea din indiviziune, precum și revendicări imobiliare.
În prezent sunt pe rol peste 2.590 de dosare, unele datând din anul 2003. În medie, fiecare consilier juridic participă zilnic la termene de judecată în instanțele de judecată pentru cinci dosare. În 2009 au fost soluționate 745 de dosare, dintr-un total de 3.339. 
În cursul acestui an au fost înregistrate 183 de dosare, având ca obiect acțiuni pe Legea nr. 50/1991, pentru obligația „de a face”, pentru drepturi bănești (aici este cazul revendicărilor sindicatelor din învățământ), plângeri penale, acțiuni pe Legea 10/2001 și revendicări imobiliare.

Predomină problemele legate de fondul funciar
Potrivit raportului de activitate al Prefecturii Brașov, în anul 2009 la Biroul de relații cu publicul au fost înregistrate 20.142 documente. Dintre acestea, 6.365 au fost transmise spre soluționare către consiliile locale din județ, un număr de 3.985 au vizat corespondența cu instanțele judecătorești, iar 1.799 corespondența cu instituțiile deconcentrate. Alte 1.388 de acte au fost depuse de persoane fizice.
În plus, anul trecut au fost depuse 1.105 de petiții, iar 714 cetățeni s-au înscris în audiențe la prefect și subprefecți, cu diferite probleme legale.
Peste 430 dintre petiții s-au referit la aplicarea legilor fondului funciar, alte 585 au vizat diferite cereri, în timp ce 53 de persoane au revenit cu solicitări la petiții anterioare. Potrivit declarațiilor juriștilor instituției, predomină sesizările și petițiile legate de maniera în care a fost sau nu aplicată legislația fondului funciar. De asemenea, s-au primit la Prefectură și cinci sesizări privind infracțiuni contra persoanei, trei cu referire la infracțiuni contra patrimoniului și șase privind acte sau fapte de corupție.

Litigii de muncă la CJ
Juriștii Consiliului Județean Brașov nu sunt atât de bulversați de rezolvarea unor litigii, instituția neavând competențe directe în soluționarea problemelor cetățenilor sau ale unor instituții. În schimb, administrația județeană a avut probleme în privința proceselor intentate de sindicate sau de funcționarii unor servicii, direcții sau instituții subordonate, care și-au cerut drepturile salariale excedentare, respectiv prime și sporuri prevăzute în diferite acte normative. Consiliul Județean a fost nevoit să plătească anul trecut circa 8 milioane de lei către diferite instituții, suma resprezentând sporuri și prime neachitate de mai mulți ani.      (C.D.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google