Descoperire macabră într-un apartament de pe Bulevardul Victoriei

Cadavrele a doi bătrâni erau în stare avansată de putrefacție
Îngrijorați că nu și-au mai zărit vecinii, persoane în vârstă, de o bună perioadă de timp, iar dinspre ușa lor se simțea un miros urât și înțepător, locatarii unui bloc situat pe B-dul Victoriei au sunat la dispeceratul 112. Echipa operativă care s-a deplasat la adresa precizată a intrat în locuință prin balcon. Astfel, în casă au fost găsiți fără suflare doi vârstnici, soț și soție.
Potrivit datelor oferite de IJP Brașov, „persoanele au fost descoperite decedate în dormitoare separate, corpurile lor fiind în stare avansată de putrefacție, fără a se putea constata eventuale urme de leziuni sau violențe survenite înaintea decesului. De asemenea, în apartament nu au fost constatate urme de răvășire”.
Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că cei doi morți, un bărbat în vârstă de 74 de ani și femeia de 80 de ani, sufereau de diverse boli și, cel mai probabil, și de afecțiuni psihice. „De asemenea, bătrânii erau cunoscuți de către vecini ca mari consumatori de băuturi alcoolice”, au completat polițiștii.
Cadavrele au fost transportate la morgă pentru efectuarea necropsiilor.
(C.V.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




