Politic

INIŢIATIVÃ. În vederea impulsionării aplicării legislației, Reprezentanții Prefecturii dezbat problemele de fond funciar la fața locului

  • logomytex.png
 

Prefectul Ion Gonțea și subprefectul Ciprian Băncilă s-au deplasat zilele trecute la Făgăraș, pentru a continua programul de audiențe în teritoriu pe teme legate de legislația de fond funciar.
Astfel, la sediul Oficiului Prefectural din Făgăraș au avut loc discuții cu primarii localităților Mândra, Lisa, Sâmbăta de Sus, Părău și Ucea, având în vedere că la nivelul acestor unități teritoriale se înregistrează întârzieri în domeniul eliberării titlurilor de proprietate și al punerii în posesie a beneficiarilor legislației. „Pentru fiecare localitate în parte am decis un plan de măsuri, edilii având obligația ca până săptămâna viitoare să pregătească documentațiile, pentru a fi depuse la Oficiul de Cadastru. Am discutat și despre necesitatea reactualizării în regim de urgență a registrelor agricole, având în vedere că acest tip de documente joacă un rol deosebit în acordarea subvențiilor agricole. În plus, registrele reprezintă principalul instrument de lucru la viitorul recensământ agricol”, ne-a declarat subprefectul Ciprian Băncilă. Conducerea Prefecturii s-a deplasat și la Șoarș, unde a avut loc o ședință a Comisiei locale de fond funciar. În această localitate există numeroase solicitări de retrocedare depuse de etnicii sași care au locuit în trecut în comună. „Avem în vedere o serie de comasări și schimburi de terenuri și sperăm ca în cel mai scurt timp problemele de fond funciar să fie rezolvate și în această localitate”, a menționat Ciprian Băncilă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google