Sport

Peninsula Iberică, vizitată de bolizii din WRC

Astăzi începe Raliul Portugaliei

  • article_256324_1.jpg
 

Raliul Portugaliei, a șasea etapă a Campionatului Mondial de specialitate, va avea loc de astăzi până duminică, în regiunile Algarve și Alentejo.
Pe lângă stagiile extrem de dificile, probabil, cea mai spectaculoasă probă va fi superspeciala găzduită de „Estadio Algarve”, unde piloții vor avea ocazia să își demonstreze calitățile.
Liderul clasamentului general și principalul favorit al competiției lusitane, francezul Sebastien Loeb (Citroen Total World Rally Team) a menționat că va porni cu un ușor handicap: „Voi fi cel dintâi care va intra în traseu și asta le oferă un avantaj rivalilor mei. De multe ori este mai bine să nu fi cel care deschide competiția”.
La rândul său, câștigătorul etapei precedente, din Noua Zeelandă, finlandezul Jari-Matti Latvala (BP Ford World Rally Team) a opinat: „Vineri va fi o zi importantă. Sunt sigur că vom vedea o luptă tactică, fiecare dorindu-și să aibă o poziție cât mai bună pentru sâmbătă. Va fi un raliu dificil pentru toată lumea”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google