BLOCAJ: Fondurile pentru analize compensate pentru primul semestru s-au terminat

Nici unul din cele 25 laboratoare medicale din județul Brașov nu mai onorează trimiterile compensate sau gratuite. În această situație pacienții au de ales: fie să plătească pe loc, fie să se programeze peste câteva luni. Afectați sunt în primul rând pacienții cu boli grave,care au nevoie de investigații destul de costisitoare, de sute de lei.
După criza medicamentelor compensate, care a tot revenit în acest an, iar recent a fost doar amânată, acum, pacienții din județ se confruntă cu o altă problemă. Subfinanțarea acută a sistemului sanitar a făcut ca fondurile pentru analize medicale compensate sau gratuite pe primul semestru al anului 2010 să se termine, în județul Brașov, încă de la jumătatea lunii mai. Pacienții trimiși la investigații de medicii de familie sau de specialiști constată astfel că în majoritatea centrelor medicale din județ sunt refuzați sau puși să plătească.
Situația nu este de ieri, de azi, dar în acest an pare mai gravă decât niciodată. În general, cel târziu la jumătatea fiecărei luni, laboratoarele medicale, de stat sau private, aflate în contract cu CASJ Brașov rămâneau fără fonduri pentru efectuarea analizelor gratuite și compensate. În ultima perioadă, însă, luna a ajuns să dureze doar trei zile… Pentru a-și rezolva problemele de sănătate, brașovenii au la îndemână trei soluții: fie se înghesuie la coadă în primele zile ale lunii, fie așteaptă până luna următoare, fie le plătesc. De fapt, soluția cu statul la coadă nu a mai funcționat de mult, fiindcă nici în data de 1 nu au mai prins toți bon pentru analizele pe care le suportă total sau măcar parțial statul.
Explicația este simplă. Din cauză că a devenit deja o obișnuință să se termine fondurile, reprezentanții laboratoarelor îi sfătuiesc pe pacienții care pot aștepta să se programeze deja pentru luna următoare. De aceea, în primele zile se consumă bugetul pe luna întreagă, ce ajungea altfel, pentru două săptămâni, maximum. Mai rău este că acum nici măcar nu se știe când se vor relua analizele compensate total sau parțial. Ca atare, nici un laborator și nici un centru de diagnostic imagistic nu mai acceptă trimiterile pentru investigații decontate de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului (CASJ) Brașov decât pe bază de programare, de fapt oamenii sunt amânați, li se dă un număr de telefon la care să sune peste o lună-două sau li se spune că pot face analizele cu plata pe loc.
Conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Brașov spune că nimeni nu poate prognoza când se va relua efectuarea analizelor medicale pe baza biletelor compensate. Cele 2,5 milioane de lei alocate pe prima jumătate a anului s-au epuizat, iar până când nu se vor face suplimentări pacienții trebuie să aștepte, dacă le permite starea de sănătate, sau să plătească, ceea ce mulți dintre bolnavi nu își permit.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



