Greva generală va fi… parțială la Brașov

La Brașov, nu se știe încă dacă astăzi se vor ține orele de curs, iar în privința organizării bacalaureatului domnește confuzia. Sindicatele spun că în toate unitățile școlare se va declanșa greva generală și că profesorii din cel puțin 11 licee nu vor participa la testarea liceenilor. Ceea ce este sigur e că Uniunea Județeană Sindicală – FEN Brașov (UJS-FEN), respectiv Sindicatul „Gaudeamus” și Sindicatul din Învățământul Preuniversitar – FEN, își mențin decizia de a declanșa de astăzi grevă generală pe termen nelimitat. Sindicaliștii din UJS FEN sunt cadre didactice în Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov, iar SLI Gaudeamus are membri în colegiile tehnice Astra, Iosif Șilimon, Construcții Brașov și în școli generale din Codlea, Săcele, Prejmer.
În schimb, conducerea Inspectoratului Școlar al Județului Brașov dă asigurări că bacalaureatul se va desfășura în toate cele 45 de centre de examen din județ. „Avem semnăturile tuturor profesorilor examinatori. Cei care trebuiau să facă parte din comisii și au anunțat că intră în grevă au fost înlocuiți cu cadre didactice din alte școli, măsură permisă de legislația în vigoare”, a explicat inspectorul școlar general, Dorel Agache.
Sindicaliștii acuză ilegalități
Într-o scrisoare deschisă, adresată ministrului Daniel Funeriu, Sindicaliștii din FEN, în frunte cu președintele confederației la care sunt afiliați, CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, susțin că înlocuirea profesorilor care vor intra mâine în grevă încalcă articolul 53 din Legea nr. 168 din 1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, prin care se interzice înlocuirea salariaților aflați în grevă.
Nici sindicaliștii nu știu unde se face grevă
Confuzia este cu atât mai mare cu cât nici liderii județeni ai federațiilor sindicale nu știu exact unde va fi grevă astăzi. Teoretic, toți funcționarii publici, din administrația locală și din instituțiile deconcentrate, ar trebui să închidă ghișeele- Fănică Gabor, liderul CNS Cartel Alfa Brașov, spune că abia în această dimineață va centraliza datele de la organizațiile afiliate. Sindicatul Transilvania din Primăria Municipiului Săcele a anunțat însă că salariații vor declanșa astăzi greva de avertisment, iar între orele 8.00 și 9.00, angajații se vor afla în fața sediului primăriei.
Grevă în Sănătate și penitenciare
Gheorghe Apostu, liderul Blocului Național Sindical Brașov, a declarat că sindicatele afiliate acestei confederații vor participa la grevă. Lucrătorii de la Ambulanță vor asigura doar urgențele, dar nu vor elibera certificatele de deces. Medicii și asistenții vor înceta și ei lucrul, în intervalul 7.00 și 15.00, asigurând 30% din activitate, în primul rând urgențele. De asemenea și membrii BNS de la Direcția Județeană pentru Protecția Copilului vor fi în grevă. Organizațiile sindicale din sistemul penitenciar au programat, tot astăzi, o grevă de solidaritate. Paza și supravegherea deținuților, precum și transportul lor la instanțe sau la expertize medicale nu vor fi afectate de grevă. Nici drepturile deținuților nu vor fi încălcate ci, eventual, suspendate și acordate ulterior. (L.J.&R.C.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





