Peste 400 de copii au urcat ieri pe scena „Tărâmului Minunilor”

După ce în prima zi a celei de-a cincea ediții a „Tărâmului Minunilor”, eveniment organizat de Grupul de Presă „Transilvania Expres”, Asociația Culturală „Viva la Musica” și Poșta Română, cu sprijinul Primăriei Brașov și Inspectoratului Școlar al Județului Brașov au evoluat în jur de 250 de copii, ieri pe scenă au urcat peste 400 de mici artiști. Potrivit președintelui Asociației „Viva la musica”, Claudia Chirițescu, programele prezentate de copii au fost selecționate cu mare atenție. „Programul unui astfel de festival este pregătit cu multă vreme înainte. Practic, de-a lungul anului particip la serbările școlare și aleg trupele pe care le invit aici”, a explicat Chirițescu.
Pe de altă parte, „Tărâmul Minunilor” este cunoscut la nivel național, prin intermediul a 50.000 de plicuri vândute în toate oficiile poștale din țară. Sponsorii principali ai „Tărâmului minunilor” sunt: Noriel Maxim și Romfilatelia, ceilalți sponsori fiind: Cavit Junior, Delaco, Tedi, Vel Pitar, Avon, Prodlacta, Icco Lianora’s Pen, Megalux, Kronospan.
Parteneri media: Transilvania Expres, mytex.ro, Tex FM, Informația Brașovului, TVS Brașov, Nova TV și 24-FUN.
30 mai 2010 – Tărâmul Minunilor
31 mai 2010 – Tărâmul Minunilor
1 iunie 2010 – Tărâmul Minunilor
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





