Sport

Macedonia, proximul rival al „tricolorilor”

  • logomytex.png
 

Naționala de fotbal a României va întâlni în această seară, de la orele 20.00, la Villach, în Austria, selecționata Macedoniei.
„Tricolorii” vor să obțină neapărat victoria pentru a face uitat eșecul din amicalul cu Ucraina, însă antrenorul adversarilor, Mirsad Jonuz, a susținut că formația sa va încerca să dea o replică solidă.: „Am anulat antrenamentul de luni după-amiaza și drept răsplată pentru atmosfera excelentă din cadrul lotului am decis să mergem la plimbare și la cumpărături în Klagenfurt. Vom încerca să dăm o replică solidă echipei României, chiar și fără cel mai bun jucător al nostru, Goran Pandev. România a fost mereu un adversar dificil pentru noi. Rivalii au și eu un fotbalist care a câștigat în acest sezon Liga Campionilor, ca și Pandev, și anume excelentul Cristian Chivu”. Jonuz a precizat că Despotovski, Todorovski și Grozdanoski, care au suferit contuzii în amicalul cu Azerbaidjan, vor fi apți de joc. În schimb, în tabară noastră, Vasile Maftei s-a accidentat la antrenamentul de luni seara, întindere de ligamente la genunchiul drept, și a părăsit cantonamentul „tricolorilor”.
Alte amicale: Norvegia – Ucraina; Grecia – Paraguay; Serbia – Polonia; Belarus – Suedia; Albania – Andorra.
    (S.R.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google