Un angajat al Cimitirului Municipal a fost prădat de hoți

Omului i s-au furat bani și bunuri în valoare de 250 de lei
Doi tineri au dat năvală luni noaptea, în jurul orelor 23.00, în Cimitirul Municipal. Nu pentru a-și plânge morții, după cum s-a constatat ulterior, ci pentru a-l prăda pe unul dintre angajați. Băieții au pătruns prin efracție în încăperile administrației și au dat de S.Z., care locuiește în imobil. Prin amenințări, l-au făcut pe acesta să le dea portofelul, în care avea suma de 140 de lei și acte personale. La plecare, hoții au luat cu ei telefonul mobil al victimei și un radiocasetofon aflat în încăpere. Astfel, valoarea totală a bunurilor furate se apropie de 250 de lei. Imediat după ce a scăpat de intruși, păgubitul a făcut o reclamație la Poliție.
„În urma cercetărilor efectuate, în data de 1 iunie, polițiștii i-au identificat și reținut pe cei principalii suspecți. Aceștia sunt doi tineri, unul în vârstă de 25 de ani, din Brașov, al doilea, de 24 de ani, fiind din comuna Șoarș. S-a recuperat telefonul mobil și radiocasetofonul, nu și banii”, ne-au precizat reprezentanți ai IJP Brașov.
Astfel, a fost începută urmărirea penală împotriva celor doi suspecți, pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și violare de domiciliu, drept pentru care au fost reținuți și prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. (C.V.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




