Cei doi comisari ai Gărzii Financiare acuzați de luare de mită au fost trimiși în judecată

Cei doi comisari ai Gărzii Financiare Brașov, Cosmin B. și Gigel U., cercetați pentru luare de mită de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și reținuți cu două săptămâni în urmă, acțiune relatată pe larg în paginile „Transilvania Expres” la vremea respectivă, au fost trimiși în judecată.
Cercetați inițial în urma unei reclamații depuse de un patron de firmă, care a susținut că i s-au pretins sume de bani pentru a nu suporta rigorile legii pentru neregulile găsite la controlul în evidențele contabile, prin extinderea anchetei au fost probate și alte fapte similare ale comisarilor cu pricina. Astfel, în sarcina primului, aflat în arest preventiv din 23 mai, s-au reținut cinci infracțiuni de luare de mită, iar pentru al doilea, lăsat atunci în libertate, cu restricția de a nu părăsi orașul, s-au reținut șase, conform comunicatului DNA.
După cum au precizat procurorii în rechizitoriul întocmit, „în perioada 1 aprilie – 13 mai 2010, inculpații Bărbușoiu Cosmin Cristian și Ursu Gigel, în calitate de comisari în cadrul Gărzii Financiare – Secția Brașov, cu ocazia efectuării unor controale de specialitate la punctele de lucru ale unor societăți comerciale din municipiul Brașov și orașul Rupea (majoritatea cu obiect de activitate comercializarea legumelor și fructelor), au pretins de la reprezentanții acestor firme, cu titlu de mită, suma totală de 24.000 de lei, din care au primit 15.000 de lei. Banii au fost pretinși și primiți pentru a nu aplica sancțiuni grave raportat la neregulile constatate: suspendarea temporară a activității societății comerciale, sesizarea organelor de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală sau aplicarea unor amenzi în cuantum între 8.000 de lei și 10.000 de lei. De asemenea, la data de 31 martie 2010, inculpatul Ursu Gigel a pretins și primit de la reprezentantul unei societăți comerciale suma de 2.000 de lei pentru a nu-i aplica sancțiuni în urma neregulilor constatate”.
Pentru ca instanța de judecată să dispună confiscarea specială a sumelor de bani primite cu titlu de mită, procurorii au decis instituirea sechestrului asigurator asupra autoturismelor celor doi inculpați.
Precizăm că în 22 mai 2010, Tribunalul Brașov a dispus arestarea preventivă a primului învinuit, pentru o perioadă de 15 zile, iar față de al doilea a dispus obligația de a nu părăsi localitatea. În urma recursului judecat în 23 mai 2010, Curtea de Apel a dispus menținerea acestor măsuri preventive, decizia fiind definitivă. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



