Politic
Consiliul Local a majorat alocația de hrană la Cantina de ajutor social

Consilierii locali brașoveni au decis majorarea alocației de hrană pentru beneficiarii Cantinei de ajutor social la suma de 9 lei/zi/persoană. Hotărârea a fost luată în contextul în care serviciile sunt asigurate de o firmă de catering, care a justificat că vechiul cuantum, de 8 lei/zi/persoană, este insuficient. De asemenea, Cantina nu putea desfășura activități de bucătărie, dat fiind spațiul restrâns în care funcționează. În prezent, de serviciile instituției beneficiază un număr de 175 de brașoveni, dintre care 151 primesc hrana gratis. Restul de 24 de persoane fie își plătesc integral, fie au o reducere de 30%, în funcție de venituri.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




