Târg de mirodenii în Piața Sfatului

Manifestarea este inclusă în calendarul de evenimente dedicate celor 775 de ani de atestare documentară a Brașovului
Piața Sfatului este în acest week-end un târg al mirodeniilor. Evenimentul, inițiat de istoricul Alexandru Stănescu, se află la a cincea ediție și se va desfășura astăzi și duminică, între orele 11.00 și 18.00. Oferta târgului de mirodenii din acest sfârșit de săptămână este extrem de variată. Astfel, vizitatorii vor putea cumpăra, pe lângă mirodenii și ierburi aromatice, mezeluri, pâine, băuturi, brânzeturi și dulciuri rafinate, în componenta cărora intră diferite condimente. Spectacolele constituie o parte importantă a evenimentului.
Evenimentul este organizat de Asociația Roadele Pământului și Primăria Municipiului Brașov, în parteneriat cu Slow Food Brașov, Școala Populară de Arte Brașov, Parohia Evanghelică C. A. Brașov, Comunitatea Elenă din Brașov.
Târgul de mirodenii și plante aromatice se înscrie în cadrul manifestărilor culturale din sfera multiculturalității și este inclus în calendarul de evenimente dedicate celor 775 de ani de atestare documentară a Brașovului.
(L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




