O mamă este cercetată penal pentru că a vrut să se sinucidă, alături de copilul ei

Se vehiculează că femeia ar fi recurs la acest gest disperat din cauza datoriilor enorme
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov anchetează de săptămâna trecută un caz deosebit, în care se suspicionează ceva mai mult decât un act de tentativă de suicid la un adult, fiind implicat și un minor.
În urma unui apel prin numărul de urgență 112, în care s-a anunțat că într-o locuință din Brașov se află în stare de inconștiență o femeie în vârstă de 32 de ani și un copil, echipa operativă s-a deplasat la adresa menționată. Așa au fost găsite în casă cele două victime, o mamă și copilul ei, în vârstă de șapte ani, ambii fiind transportați de urgență la spital, minorul la Pediatrie, iar femeia la Spitalul Județean Brașov.
Cazul a intrat în atenția Procuraturii, întrucât, din primele cercetări și analize medicale, se pare că femeia era intoxicată cu alcool și somnifere, iar minorul prezenta semne că ar fi îngurgitat la rândul lui același gen de medicamente. Diagnosticul notat al brașovencei a fost „ingestie voluntară de medicamente și alcool”, iar suferința copilului este cauzată de o „intoxicație acută medicamentoasă”.
Mobil necunoscut
„La momentul de față există o anchetă în desfășurare. Dacă se va dovedi o legătură de cauzalitate între fapta mamei și starea copilului, femeia va fi deferită justiției. Acum, mama este în afara oricărui pericol, iar copilul se află încă în spital, sub supravegherea medicilor (a fost externat ieri – n.r.). Nu avem deocamdată un mobil al faptelor. Se fac verificări, fiind urmărite toate pistele”, ne-a prezentat comisarul șef din cadrul IJP Brașov, Ioan Necșulescu. Motivele care au dus la astfel de acte nu au fost făcute publice, anchetatorii fiind rezervați în declarații. Totuși, se presupune că femeia a recurs la gestul suicidal din cauza datoriilor pe care le avea. Ea este administratorul unei societăți comerciale, despre care se spune că a acumulat datorii de aproape 100.000 de euro, atât la bănci, cât și din alte surse.
Conform procedurilor, femeia va fi expertizată și din punct de vedere psihiatric. Cât privește încadrarea juridică, aceasta va fi stabilită în funcție de concluziile medico-legale.
(C.V.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




