Expres

Și brașovenii pichetează astăzi Parlamentul

  • article_257906_1.jpg
 

Câteva sute de brașoveni, membri ai celor cinci mari confederații sindicale, vor lua parte astăzi la protestul de stradă din jurul clădirii Parlamentului.

La protestele de stradă participă funcționari, profesori și medici, polițiști, dar și angajați din mediul privat. Liderul Cartel „Alfa” Brașov, Fănică Gabor, va fi în fruntea unei delegații formate din peste 250 de persoane, unele dintre ele provenind de la unitățile economice din județ, precum Viromet sau Nitramonia, nu doar bugetari. Gheorghe Apostu, liderul filialei BNS Brașov, anunță la rândul său participarea a circa 150 de membri ai federațiilor și sindicatelor afiliate. Președintele CNSLR Frăția, Gheorghe Manea, care are afiliat și Sindicatul Liber al Pensionarilor, mizează pe prezența a circa 200 de participanți, cei mai mulți de la Sănătate și Finanțe. Deși are afiliat și Sindicatul Pensionarilor, Manea spune că nu îi va lua și pe aceștia la București. „Protestul va dura câteva ore, vom face un lanț uman în jurul Casei Poporului și vom picheta intrările, nu putem să-i ținem pe bătrâni în picioare, mai ales pe caniculă”, a explicat sindicalistul. Vor fi prezenți la București și membri ai organizațiilor brașovene afiliate la confederațiile CSDR și CSN Meridian.
Protestul se va desfășura în ziua în care parlamentarii vor discuta și vor vota moțiunea de cenzură depusă după ce Guvernul și-a asumat răspunderea pentru decizia de a tăia salariile bugetarilor, a pensiilor, precum și a altor tipuri de indemnizații și subvenții.     (L.J.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google