Plenul CJ se reunește în ședință extraordinară

Consilierii vor avea de aprobat și o serie de suplimentări bugetare pentru investiții, sumele provenind din returnarea unor diferențe de impozit.
Plenul Consiliului Județean Brașov se reunește mâine în ședință extraordinară de plen. Un punct principal de pe ordinea de zi vizează dezbaterea raportului întocmit de Comisia specială pentru elaborarea unei strategii în domeniul sănătății în Brașov, precum și preluarea de către administrația județeană a managementului asistenței medicale pentru unitățile sanitare publice.
Pe de altă parte, vor fi discutate aspecte legate de autorizarea și verificarea transporturilor rutiere de mărfuri și călători, executate pe rețeaua de drumuri județene. Cu această ocazie vor fi modificate o serie de trasee sau vor fi impuse o serie de reguli transportatorilor, având în vedere că în ultima perioadă au existat numeroase reclamații privind nerespectarea contractelor sau a rutelor pentru care a fost obținută licența.
În plus, vor exista o serie de suplimentări bugetare (rezultate din returnarea unor diferențe de impozit), în valoare de peste 2 milioane de lei, sume care vor fi utilizate pentru reabilitarea infrastructurii și alte investiții.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




