Expres

Crimă oribilă la Homorod

Un cioban a fost bătut crunt de un coleg de al său, după care a fost legat cu lanțuri de stâlpii din stână, murind în chinuri

  • logomytex.png
 

O ceartă între ciobanii unei stâne din Homorod s-a terminat tragic. Potrivit primelor date oferite de procurorii care au preluat cazul, pe fondul consumului excesiv de alcool, unul dintre oieri, mai vânos, și-a atacat în cursul zilei de joi colegii de breaslă cu „armele” găsite în stână: un toiag de salcâm și o hulubă, obiect metalic folosit la înhămarea cailor. În urma altercației de o violență ieșită din comun, un cioban a decedat, iar altul se află în stare gravă la spital.
Din primele declarații adunate de la martori, firul poveștii pare a fi unul destul de încâlcit. Agresorul, mai vârstnic decât ceilalți angajați, cinci la număr, s-a repezit spre doi confrați cu obiectele menționate anterior și a dat până a obosit, după starea în care au ajuns victimele. Apoi, individul a încercat să-i lege cu lanțuri de stâlpii din stână. Intenția a fost dusă la bun sfârșit doar în cazul unuia, care avea să moară peste noapte în chinuri, din cauza multiplelor lovituri. Nu se știe din ce motiv, la al doilea cioban nu a mai insistat cu înlănțuirea, însă acesta din urmă era atât de rănit, încât a rămas nemișcat, într-o baltă de sânge. Așa a fost găsit ieri dimineață de anchetatorii chemați la apelul celorlați angajați de la stână.
Privitor la acest caz, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, procuror Carmina Reit, ne-a relatat: „La stână se aflau șase ciobani, însă din declarațiile martorilor agresorul era atât de violent încât a băgat spaima în ceilalți care urmăreau scena. Aceștia din urmă ar fi încercat să intervină, dar fără succes. Tot ei au făcut sesizarea vineri dimineață”.
Suspectul a fost reținut și prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, timp în care va fi cercetat pentru omor, tentativă de omor și lipsire de libertate în mod ilegal.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google