Șoferi deveniți pietoni din neglijență

Acțiunile de control coordonate de Serviciul Rutier în ultimele zile s-au lăsat cu amenzi, suspendări de permise și cercetări pentru infracțiuni comise la Legea Circulației. Pe această listă se află și Mihai D., în vârstă de 23 de ani, care a fost depistat de polițiști la sfârșit de săptămână când circula pe B-dul 15 Noiembrie cu un autoturism cu numere provizorii, a căror valabilitate era expirată din 4 iunie. Mai grav, un tânăr de 19 ani, Adrian M., făcea taximetrie, deși avea permisul suspendat până în 14 iulie. Duminică seara a fost notat de polițiști pe lista neregulilor și Marius M., 29 de ani, care se urcase la volanul unui autoturism pe raza localității Cincu, după ce se „răcorise” cu câteva pahare cu conținut ridicat de alcool. Cel puțin așa s-a dovedit prin testarea cu etilotestul, care a afișat o concentrație alcoolică în sânge de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Altfel, ieri, în Centrul Civic s-a produs un accident rutier spectaculos, din fericire fără victime. Doar mașina implicată a fost serios „șifonată”. (C.V.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



