Sport

„Stegarii” pleacă în Slovenia

Patronul Ioan Nicolae s-a întâlnit aseară cu antrenorul Blaz Sliskovic

  • logomytex.png
 

Patronul și președintele „stegarilor”, Ioan Nicolae, s-a întâlnit ieri, la sediul clubului, cu directorul sportiv Gabriel Mirceoiu, cu antrenorul secund Daniel Isăilă și cu Robert Ilyes, pentru a le expune planul de bătaie pentru perioada imediat următoare. Nicolae a dat asigurări că nu va mai pleca nimeni de la echipă, nici chiar Roman sau Sburlea (!), doriți insistent de Rapid, le-a promis că își vor primi cele patru salarii restante, care ar fi trebuit să intre ieri în conturi, și că în cel mai scurt timp va veni noul antrenor principal. Aseară, Nicolae s-a întâlnit cu Blaz Sliskovic, care, cel mai probabil astăzi, va fi prezentat și va începe treaba la FC Brașov. Totodată, este aproape sigur că la gruparea de la poalele Tâmpei vor ajunge doi fotbaliști portughezi. Unul este fundaș stânga, iar celălalt poate evolua pe ambele benzi. În fine, directorul sportiv Gabriel Mirceoiu a anunțat că s-a stabilit și cantonamentul extern, pe care brașovenii îl vor efectua în Slovenia, în perioada 5-16 iulie. „Stegarii” vor fi cazați la Hotelul „Radin” din localitatea Radenci, un stabiliment de patru stele. Acolo, ardelenii vor susține trei sau patru meciuri amicale, numele adversarelor urmând să fie stabilite de noul antrenor principal. 
    (L.P.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google