Politic

Dărâmarea Turnului Mănușarilor face obiectul unei cercetări penale

Potrivit deputatului Gabriel Andronache, obiectivul este proprietatea Consiliului Județean, care a dispus efectuarea lucrărilor cu acest deznodământ

  • logomytex.png
 

Deputatul democrat-liberal Gabriel Andronache a prezentat ieri punctul de vedere al Ministerului Culturii, privind identificarea cauzelor care au dus la prăbușirea, la începutul anului 2008, a Turnului Mănușarilor, situat pe strada Mureșenilor nr. 9. Potrivit documentului emis de Ministerul Culturii, „Inspectoratul Județean de Poliție a deschis o anchetă penală reprezentată de dosarul nr. 67/2007 și așteptăm pronunțarea instanțelor de judecată. La data prăbușirii turnului, Ministerul Culturii și Cultelor nu a desfășurat nici o anchetă administrativă cu privire la modul în care a acționat Consiliul Județean, proprietarul obiectivului”. Potrivit aceluiași document, lucrările de reabilitare a obiectivului istoric au fost sistate până la elaborarea și avizarea proiectului de consolidare-restaurare, iar executarea lucrărilor finanțate de Consiliul Județean vor compensa distrugerile cauzate de așa-zisele reabilitări. De altfel, deputatul brașovean afirmă că, dosarul amintit, se referă și la alte lucrări de reabilitare a unor monumente istorice. Mai mult, Gabriel Andronache susține că CJ a dispus începerea lucrărilor de restaurare, înainte de obținerea autorizațiilor. „Voi solicita președintelui Consiliului Județean să facă public ordinul prin care a dispus începerea lucrărilor care au dus la prăbușirea monumentului”, a declarat deputatul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google