Târgul Slow Food revine cu o ofertă bogată și surprize

În acest sfârșit de săptămână, Asociația „Roadele Pământului” și Conviviumul Slow Food Brașov dau întâlnire brașovenilor și turiștilor cu 37 de producători tradiționali din țară, dar mai ales din Brașov și împrejurimi.
Astăzi și duminică, între orele 10.00 și 16.OO, în Piața Sfatului din Brașov veți putea degusta și cumpăra produse locale, de sezon, fără aditivi sintetici: mezeluri, gemuri de casă, suc de mere, pâine pe vatră, ulei de floarea soarelui presat la rece, oțet de mere și din vin, preparat la singura făbricuță de acest gen din România, cireșe și căpșuni, covrigi, mozzarella de bivoliță, turtă dulce ungurească, brânză frământată, cașcaval de casă, miere și faguri, prăjituri făcute în casă și multe alte bunătăți pe care le puteți găsi doar în ultimul week-end al fiecărei luni sau în preajma marilor sărbători.
Micii bucătari
O surpriză a acestei ediții o reprezintă Atelierul de gătit „Micii bucătari sănătoși”, ce se va desfășura atât sâmbătă, cât și duminică, între orele 10.30 și 12.00. Micuții cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani își vor demonstra măiestria de bucătari în Piața Sfatului. Proiectul aparține Grădiniței Heidi și se desfășoară în colaborare cu Conviviumul Slow Food Brașov. Micuții bucătari își vor cumpăra singuri produsele și vor sta de vorbă cu producătorii de produse naturale prezenți la târg.
De asemenea, la standul organizatorilor se vor organiza diverse degustări de produse.
(L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



