112

Comercianții de fructe și legume au fost controlați

Autoritățile au constatat multe nereguli, pentru care au dat amenzi și au confiscat două tone de produse

  • logomytex.png
 

Febra luptei cu evaziunea fiscală, demarată cu intensitate în ultima perioadă și care a cuprins toate autoritățile de resort ale statului, a „ars” la buzunare mai mulți comercianți cu activități, multe ilicite, în orașul de la poalele Tâmpei, soartă împărtășită de sute de evazioniști din toată țara.
Timp de două zile, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu comisari din Garda Financiară Brașov și inspectori din cadrul Direcției Regionale Vamale, au organizat acțiuni pentru combaterea operațiunilor ilegale din domeniul achizițiilor intracomunitare și importurilor de legume-fructe din Comunitatea Europeană, precum și din spațiul extracomunitar.
Astfel, în municipiul Brașov, au fost identificate două societăți prin intermediul cărora se comercializau fructe aduse din alte zone decât cele românești, pentru care nu s-au putut prezenta documente legale de proveniență. În consecință, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.000 de lei pentru una dintre firme și 3.000 de lei pentru a doua. Totodată, a fost confiscată și marfa fără acte, respectiv 317,5 kg portocale, 180 kg pere și 152 kg lămâi. Acestea au fost predate unităților specializate pentru valorificare autorizată.
Cu ocazia raziei din piața de la Stupini au fost identificate două persoane care au cumpărat cantitatea de 600 kg de fructe și legume, pe care intenționau să o vândă ulterior, conform raportului investigatorilor, dar fără să întocmească și documente legale care să ateste proveniența mărfii. Ca urmare, au rămas fără ea, fiindu-le confiscată. În plus, cei doi au fost amendați cu câte 1.500 de lei. La ieșirea de pe platforma agro-industrială, polițiștii au verificat la acte un cetățean din Covasna, în vârstă de 30 de ani, care transporta cu un autovehicul 300 kg ciuperci, pe care intenționa să le vândă în zonă, în condiții de ilegalitate, că documente de proveniență sau de producător nu avea. Astfel că ciupercile au luat alt drum, arătat de inspectori, iar covăsneanul s-a ales și el cu amendă de 1.500 de lei.
     (C.V.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google