Expres

Aristotel Căncescu neagă vinovăția sa în privința prăbușirii Turnului Mănușarilor

Președintele CJ susține că singurele lucrări efectuate au fost cele premergătoare întocmirii proiectului

  • article_258921_1.jpg
 

Președintele Consiliului Județean, Aristotel Căncescu, neagă acuzațiile aduse de deputatul PD-L Gabriel Andronache. Democrat-liberalul a declarat zilele trecute că prăbușirea Turnului Mănușarilor, de pe Strada Mureșenilor nr. 9, s-ar fi produs din cauza unor lucrări neautorizate, efectuate în urma unui ordin emis de președintele Consiliului Județean, în susținerea punctului de vedere el prezentând răspunsul la o interpelare depusă la Ministerul Culturii. De asemenea, parlamentarul brașovean a precizat că, pentru stabilirea vinovaților este implicată și Poliția Brașov, care efectuează o anchetă în acest sens.
„Domnul Andronache a depus o plângere penală și tot el a venit să mă întrebe care e problema cu plângerea penală. Eu sunt foarte mândru pentru ceea ce am făcut pentru monumentele istorice. Gabriel Andronache răspunde de zona istorică a Brașovului și nu a întreprins nimic în acest sens”, a declarat Căncescu. El mai susține că, înainte de prăbușire, asupra Turnului Mănușarilor nu s-a intervenit deloc. „Acolo s-a degajat zona, pentru a se putea face proiectul necesar obținerii autorizației. El s-a prăbușit, cum se mai dărâmă ultimele două turnuri nereparate. Noi am atenționat Primăria referitor la aceste aspecte. Vrem să le reparăm, dar nu putem, pentru că ambele au un statut juridic neclar, unul este locuit de o bătrână care nu vrea să plece de acolo. Practic, cele două monumente se prăbușesc cu locatari cu tot”, a explicat președintele CJ. El le-a mai recomandat instituțiilor publice, în special Poliției, să rezolve mai întâi cazurile anchetate de mai bine de un an, cum este și celebrul jaf armat de la casa de schimb valutar, abia apoi să se ocupe de analizarea modului în care au fost renovate monumentele istorice.    


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google