Editorial: Pariul numit Ghana

Așa cum am aflat sâmbătă seara de la comentatorul TVR, „SUA este o echipă puternică, deoarece a făcut egal cu americanii în grupă” (o singură mostră, dacă vreți, dintr-un noian de inepții debitate de trimișii speciali pe banii noștri în Africa de Sud!!!), însă Ghana s-a autodepășit, calificându-se eclatant în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal. Așadar, urmează Uruguayul, iar visele cu lauri ale outsiderului nu pot fi stopate, în ciuda șirului accidentărilor și suspendărilor… Nu numai la Accra sau Kumasi, ci pe întregul „continent negru” s-a dat frâu liber euforiei, dansându-se dezinhibat, ore-n șir, pe ritmurile asurzitoarelor vuvuzele.
Private de aportul vedetei chelsiene Michael Essien, „stelele” au prins strălucirea gloriei universale, egalând performanțele „colegelor” Camerun și Senegal din 1990 (chiar, vi-l mai amintiți pe „Ando” împleticit și îmblânzit de Roger Milla, „leul” cu vârstă incertă?), respectiv 2002. Cu figura sa de Merlin zburlit, sârbul Milovan Rajevac i-a scos din jobenul fermecat pe portarul Richard Kingson, fără vreun minut bifat în Premier League pentru Wigan în sezonul tocmai încheiat, „Prințul” Boateng de la falimentara Portsmouth, refuzat prostește de nemți în „Mannschaft”, Andre Ayew, fiul celebrului Abedi Pele, ochit la modesta Arles Avignon, tocmai promovată în Ligue 1 din „Hexagon”, ori Asamoah Gyan, „vârful” lui Rennes, unindu-i, motivându-i și disciplinându-i tactic.
„Ghana este susținută acum de toată lumea”, a punctat, umil, dar fericit, pedagogul Rajevac, numit în funcție doar pentru că pretențiile sale financiare erau minime, întrucât CV-ul practic nu contat. Deja, el are mari șanse de a deveni selecționerul anului 2010, iar ofertele mărinimoase în valută forte i-au blocat cutia poștală.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




