Trei comune brașovene au fost afectate de revărsarea Oltului

Cantitățile impresionante de precipitații din ultimele zile, ce au cumulat valori de 30-35 litri pe metru pătrat în 24 de ore, precum și propagarea apelor din bazinul Oltului, dinspre amonte, din județele Covasna și Harghita, au afectat și județul Brașov.
Astfel, potrivit datelor oferite de reprezentanții Prefecturii, au fost inundate trei localități, respectiv Comăna, Ungra și Cața. La Comăna au fost inundate cinci gospodării, respectiv curți și grădini, apa neajungând în locuințe, 200 hectare de teren arabil și 1.300 hectare de pășuni și fânețe. Pe o rază de 200 metri, apele au depășit digul de protecție, iar două drumuri comunale au fost parțial inundate. Pe drumul județean din zonă se circulă cu dificultate, pe o lungime de 2 kilometri. În comună s-a acționat cu cinci autospeciale, pentru îndepărtarea materialelor plutitoare acumulate în zona podului de peste râul Olt, iar digul din zona podului a fost supraînălțat cu piatră, pentru a asigura accesul autovehiculelor grele. La Ungra au fost inundate 44 gospodării, fără a fi afectate locuințele, 113 hectare de teren arabil și 13 hectare de pășune și fânețe. În același timp, trei podețe din zonă sunt afectate, iar drumul județean ce leagă această localitate de Dăișoara a fost acoperit de ape, pe o lungime de 2 km. Și în zona Cața apele Oltului au afectat zona inundabilă, acoperind 150 ha teren agricol. Aici a fost nevoie de supraînălțarea și întărirea digului cu circa 600 saci de pământ.
Brașovul a fost protejat
În același timp, Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Brașov a intervenit și la Hoghiz, unde s-a pompat apa acumulată din scurgeri de pe versanți pe malul stâng al Oltului, iar pentru preîntâmpinarea revărsării apei, în zona de intravilan a localității Homorod s-a consolidat și supraînălțat malul stâng cu 150 saci de nisip. Pentru protejarea municipiului Brașov, în acest sens o parte a apei din canalul Timiș a fost deviată în pârâul Timișul Sec.
Circulație feroviară bulversată
Și traficul feroviar a fost afectat de precipitațiile abundente. Astfel, ieri au fost anulate două trenuri accelerate (Suceava / Iași – Adjud – Ghimeș – Brașov și Brașov – Ghimeș – Adjud – Suceava /Iași, iar două trenuri rapid (Mangalia – Adjud – Ghimeș – Satu Mare și Satu Mare – Ghimeș – Adjud – Mangalia) au circulat pe o rută ocolitoare, prin Brașov.
Autoritățile rămân în alertă
Pe de altă parte, autoritățile rămân în alertă, prefectul declarând că toate materialele din stocul de apărare împotriva inundațiilor și utilajele SGA Brașov sunt pregătite pentru eventuale intervenții în următoarele ore, ca să se limiteze efectele fenomenelor meteorologice periculoase. „Important este că nu avem victime, nu există locuințe sau autovehicule izolate de ape. Apa din fântânile din localitățile afectate este potabilă, nefiind înregistrate infiltrații”, a afirmat Ion Gonțea. Din fericire, începând de duminică, debitele pe râul Olt au fost în ușoară scădere, cu excepția sectorului Micfalău-Făgăraș. Pe afluenți, debitele erau ieri în creștere.
Va continua să plouă până miercuri
De altfel, până în 30 iunie vremea va fi instabilă, cu cerul variabil, temporar noros. Local la munte și, izolat în rest, se vor semnala ploi și averse, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 26 grade, cele minime între 10 și 15, iar la munte se va semnala ceață. Mai mult, până ieri, la ora 16.00, în județ a fost declarat codul portocaliu de inundații, iar reprezentanții SGA Brașov se așteptau la prelungirea acestuia.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





