Editorial: Brazilia „Peretelui invizibil”

Africa de Sud a dat, până acum cel puțin, un Mondial fad, cu mulți fotbaliști extenuați adulmecând nesățios vacanța și cu destule arbitraje la limita penibilului, apărate de highlander-ul Sepp Blatter, până mai ieri dușmanul declarat al tehnologiei moderne. În plus, vuvuzelele au spart timpanele tribunelor încotoșmănate, iar fan-parcurile amenajate primitiv la Johannesburg, Durban ori Port Elizabeth au rămas cu smocurile de iarbă uscată necălcate de microbiști. Cu siguranță, peste patru ani, în Brazilia, alta va fi atmosfera: fierbinte, latino, cu sexy-dansatoare de samba multicolore și fluvii de bere, o fiesta neîntreruptă…
Oricum, „Seleçao” arată într-adevăr ca o echipă la această competiție așa-zis supremă, emanând într-un tot unitar rigoare, disciplină, forță, dar și tehnică și creativitate, aidoma înfățișării charismatice a selecționerului Carlos Caetano Bledorn Verri, cunoscut cu apelativul Dunga. Nu mai împrăștie floricele cu bezele, spiritul boem, lasciv, îmbătător, tipic tripletei Ronaldinho-Ronaldo-Adriano, fiind exclus din lot.
Paradoxal, jucătorul-cheie în angrenajul uns al „auri-verzilor”, care luni seara au „omorât” Chile dintr-o firească strângere de pumn, nu este un virtuoz al fentei, precum spiridușul Robinho sau „galacticul” Kaka, ci veteranul Gilberto Silva (33 de ani), poreclit „Peretele invizibil”. Liniștit, dar autoritar, cu mișcări de metronom, solidul mijlocaș defensiv al lui Panathinaikos Atena, călit, însă, vreme de șase sezoane sub comanda „tunarului” șef Arsene Wenger, are vitala sarcină de a „mătura” orice intenție ofensivă a rivalilor, ocrotindu-i pe „stâlpii” Lucio, Juan și Julio Cesar. „Din 2002, el este salahorul care poartă pianul”, așa cum  l-a caracterizat jurnalul „Veja”.