Primăria Brașov e parteneră într-un proiect european de amploare

Obiectivele principale sunt furnizarea de noi servicii locale și participarea activă a cetățenilor la luarea deciziilor
Pe ordinea de zi a ședinței de mâine a consilierilor locali brașoveni se află un proiect de hotărâre privind efectuarea unei modificări a deciziei legate de participarea municipalității, în calitate de partener la programul Digital Cities, care are drept scop construirea unei rețele pentru adoptarea rapidă și durabilă la nivel regional a tehnologiile informatice și de comunicare.
Decizia trebuie luată în contextul în care unul dintre partenerii în proiect s-a retras, iar din punct de vedere financiar trebuie operată o realocare a bugetului celorlalți membri.
Astfel, bugetul total aferent municipiului Brașov în proiectul Digital Cities va fi de 156.000 de euro, cu o suplimentare de 6.000 de euro.
În consecință, va fi majorată și cofinanțarea, care va ajunge la 23.400 de euro.
Proiectul menționat a debutat la nivel național în anul 2008 și se va încheia în decembrie 2011. Parteneriatul implică cinci municipalități europene din Olanda, Marea Britanie, Cipru, Cehia și Grecia, un organism guvernamental din Malta și două instituții academice de referință în domeniul IT, una fiind Universitatea „Transilvania” din Brașov.
Obiectivele „Digital Cities” vizează ameliorarea vieții cotidiene prin simplificarea tranzacțiilor publice, reducerea costurilor de telecomunicații și furnizarea de noi servicii locale, participarea activă a cetățenilor la viața comunității și la luarea deciziilor politice la nivel local prin interacțiune electronică și comunicare între cetățeni, reprezentanți aleși și funcționari publici, precum și transformarea autorității locale în garant al operațiunilor democratice.
Implementarea proiectului s-a făcut prin intermediul unei rețele de cooperare transnațională, studii de evaluare a unui model de oraș digital, acțiuni-pilot și schimburi de experiență și de bune practici, precum și de promovare.
Edilii Brașovului se instruiesc
Municipiul Brașov a devenit partener în proiectul Digital Cities în anul 2009, participând până în acest moment la două vizite de studiu și la realizarea altor diferite activități. Membrii echipei de proiect au organizat în luna martie, la Brașov, ateliere de lucru tematice și sesiuni de formare cu participarea reprezentanților instituțiilor partenere în proiect, a reprezentanților autorităților locale din Zona Metropolitană. Proiectul are finanțare nerambursabilă prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



