Diaconescu are interdicție de a vorbi despre proces la OTV

Instanța judecătorească i-a impus lui Dan Diaconescu interdicția de a vorbi pe postul OTV despre cazul în care este cercetat de către procurorii anticorupție, fiind obligat totodată să nu ia legătura cu părțile implicate în proces. În caz contrar el riscă să fie reîncarcerat. Instanța i-a mai impus să nu părăsească țara pe perioada cercetărilor. Totodată, el este obligat să anunțe Poliția dacă părăsește domiciliul sau dacă pleacă din București. Procurorul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care a cerut judecătorilor respingerea recursului lui Dan Diaconescu față de arestarea preventivă, a afirmat, în fața judecătorilor, că angajații OTV fac amenințări la adresa magistraților. Dan Diaconescu și Dorel Pârv sunt acuzați de procurorii Direcției Naționale Anticorupție de șantaj. Reamintim că magistrații au dispus eliberarea lui Dan Diaconescu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



