Lui Vadim Tudor i s-a tăiat microfonul în PE

Ieri, la alegerea lui Tokes Laszlo în scaunul de vicepreședinte al Parlamentului European, i-a fost întrerupt discursul liderului PRM Corneliu Vadim Tudor. La fel i s-a întâmplat și cu o zi înainte, când a acuzat de corupție băncile occidentale, informează Realitatea TV. “În urmă cu câteva săptămâni, un film realizat cu camera ascunsă a făcut înconjurul lumii. Fosta noră a reginei Marii Britanii, ducesa de York, Sarah Ferguson, pretindea o mită de 500 000 de lire sterline pentru a interveni, cât ai pocni din degete, pe lângă fostul ei soț, prințul Andrew, ca să rezolve o problemă. Scuzele ei ulterioare, cum că a fost beată, nu au reușit să inducă în eroare pe nimeni, fiindcă aceasta este starea ei naturală.
Ce minune a tehnicii este această cameră ascunsă! Ar trebui să-i ridicăm un monument în fiecare țară. Fără ea, noi n-am putea afla fața nevăzută a lucrurilor, comportamentul secret al atâtor persoane publice. Acum 200 de ani, Napoleon a luat de pe biroul lui Frederic cel Mare de la castelul Sans-Souci, un ceas deșteptător de argint pe care, când și-a făcut testamentul, pe insula Sfânta Elena, l-a lăsat moștenire unui apropiat. Era pradă de război. Acum, prada de război de numește comision, atenție, sponsorizare. Dacă estul Europei este aproape de faliment, acest fapt se datorează nu numai corupției din țările noastre, ci și corupției și șantajului pe care le exercită unele persoane publice și instituții din occident, mai ales bănci. Este momentul să ne unim eforturile pentru a distruge mafia, acest vierme atât de inventiv…”, a spus Vadim, până când a fost întrerupt.
Sarah Ferguson, Ducesă de York, a solicitat 500.000 de lire sterline pentru a-l pune pe un pretins om de afaceri în legătură cu fostul său soț, Prințul Andrew. Fosta soție a celui de-al doilea băiat al Reginei Elisabeta a II-a a fost filmată cu camera ascunsă în timp ce accepta banii. Potrivit presei britanice, ducesa de York, în vârstă de 50 de ani, este în pragul falimentului. Ducele și Ducesa de York au divorțat amiabil în 1996.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



