Politic

20.000 de protestatari, așteptați la Parlament

  • article_257940_1.jpg
 

Moțiunea de cenzură depusă împotriva Executivului de către Alianța PSD+PC, intitulată „Opriți genocidul social!”, este dezbătută și votată azi, în plenul Parlamentului. Moțiunea însumează 17 pagini de critici la adresa Guvernului și argumente împotriva reducerii salariilor și pensiilor. Pentru ca documentul să treacă, Opoziția are nevoie de 236 de voturi „pentru”, din totalul de 471 de parlamentari. Alianța PSD+PC și PNL au împreună 213 mandate, deci au nevoie de încă 23 de voturi. Acest calcul este valabil numai în cazul în care absolut toți parlamentarii formațiunilor se prezintă la ședința comună de marți și votează.
Aproximativ 20.000 de oameni sunt așteptați să blocheze toate intrările în Palatul Parlamentului, inclusiv pe cea de serviciu, pe care a intrat ultima oară Emil Boc. În premieră, sindicaliștii vor aduce patru ecrane uriașe, pe care toată lumea să poată urmări cum votează senatorii și deputații. Prin acțiunea de protest, sindicaliștii încearcă să îi convingă parlamentarii Puterii să voteze în favoarea moțiunii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google