Boc consideră că legea de recalculare a pensiilor speciale a trecut de Parlament

Vineri, primul-ministru al României, Emil Boc, a susținut o declarație de presă, la Palatul Victoria. Premierul a ținut să precizeze că proiectul legii de recalculare a pensiilor speciale este considerat la acest moment ca fiind adoptat de către Parlament, deoarece nu a făcut obiectul unei moțiuni de cenzură. „Prin faptul că în termen de trei zile nu a fost depusă o moțiune de cenzură pe acest proiect de lege, acest proiect care prevede eliminarea pensiilor de lux este considerat adoptat de Parlament“, a spus premierul. El a amintit că proiectul de lege stabilește că pensiile speciale vor fi recalculate conform principiului contributivității, fiind astfel eliminată suma care este plătită în prezent, dar pentru care beneficiarul nu a achitat contribuții la buget. „Să sperăm că nu va fi atacat de nimeni la Curtea Constituțională“, a mai precizat Emil Boc, referindu-se la proiectul de lege. Președintele PSD Victor Ponta a declarat joi că social-democrații vor ataca luni, la Curtea Constituțională, legea de recalculare a pensiilor. Intenția PSD de a contesta la Curtea Constituțională legea care prevede eliminarea pensiilor de lux și recalcularea pensiilor speciale, denotă că liderul PSD, Victor Ponta, își reconfirmă statutul de „baron al pensiilor de lux“, a afirmat premierul Emil Boc.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



