Cod portocaliu și galben de inundații

Hidrologii au emis, în această după-amiază, o avertizare cod portocaliu de inundații pentru râurile din bazinele hidrografice ale Carașului, Nerei și Bistrei, aflate în județele Timiș și Caraș-Severin. Totodată, a fost emisă o avertizare cod galben de inundații pentru râul Tisa și cursurile de apă din bazinele hidrografice ale Crișului Negru, Crișului Alb, Begăi Veche și Begăi, aferente județelor Maramureș, Bihor, Arad, Hunedoara și Timiș. Avertizarea este valabilă și pentru râurile din bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Tur, Lăpuș, Someș, Crasna, Timiș, Bârzava, Moravița și Cerna, aferente județelor Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Timiș și Caraș-Severin.
Avertizările hidrologilor au intrat în vigoare de astăzi, de la ora 15.00 și expiră mâine după-amiază, la ora 16.00.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




