Google și-a modificat logoul pentru a marca 170 de ani de la nașterea lui Ceaikovski

Google și-a modificat, vineri, logoul de pe pagina sa principală pentru a sărbători împlinirea a 170 de ani de la nașterea celebrului compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski, noul logo reprezentând o scenă din baletul „Lacul Lebedelor”.Piotr Ilici Ceaikovski s-a născut pe 7 mai 1840 la Kamsko-Wotkinski Sawod, azi orașul Ceaikovski. A fost al doilea fiu născut într-o familie burgheză. Tatăl său, inginer de mine, și mama sa, de origine franceză, se hotărâseră să-l îndrume pe tânărul Piotr să urmeze studii de drept. Cu toate acestea, de la vârsta de 5 ani, el a început să studieze pianul.Google își modifică logoul pentru a marca evenimentele speciale din întreaga lume. Google și-a modificat recent logoul de pe pagina principală pentru a marca împlinirea a 250 de ani de la nașterea scriitorului danez Hans Christian Andersen.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




