Expres

Brașov. Spectacol sincretic la Aula Universității Transilvania

  • article_254528_1.jpg
 

La Aula Universității „Transilvania“, începând cu ora 13.00, studenții brașoveni și nu numai sunt invitați să urmărească un interesant spectacol de muzică și poezie avându-i ca protagoniști pe actorul George Custură, violoncelista Alexandra Enache și chitaristul Corneliu Voicescu. Spectacolul, intitulat „Jacques Prevert… Marin Sorescu. Dialoguri posibile?“, realizat cu sprijinul Primăriei Brașov și al Asociației Libris Cultural, face parte din manifestările „Brașov 775“. Cuvântul de deschidere a spectacolului va fi rostit de către profesoara Rodica Ilie, de la Facultatea de Litere a Universității „Transilvania” Brașov. „Este un proiect cultural care vrea să aducă în fața elevilor și studenților spectacole sincretice, în acest caz de muzică și poezie. Sorescu și Prevert sunt două personaje emblematice ale poeziei moderne a secolului XX, personalități care reprezintă două culturi și care, prin tematică și stilistică, pot fi aduse într-un dialog scenic. Mă bucur că în cadrul acestui spectacol am alături doi muzicieni foarte valoroși, pe Alexandra Enache și Corneliu Voicescu, care creează cortine muzicale foarte inspirate“, a declarat actorul George Custură. Despre alăturarea dintre Marin Sorescu și Jacques Prevert, scriitorul Andrei Bodiu, decanul Facultății de Litere din Universitatea „Transilvania“, spune că acest dialog este posibil nu doar pentru că alătură creația a doi mari poeți europeni, dar și pentru că poezia celor doi este apropiată. „Marin Sorescu are mult din Jacques Prevert, această apropiere este ca o legătură firească între doi poeți înrudiți, a căror creație are afinități reale una față de cealaltă“, spune Andrei Bodiu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google