112

Traficul aerian, închis în baza unor informații false

  • article_253563_1.jpg
 

Imagini capturate prin satelit demonstrează că cerul a fost liber deasupra Marii Britanii, după ce a erupt vulcanul islandez, și că nu a existat nici un nor de cenușă, ci numai praf cu o densitate redusă care nu reprezenta nici un fel de pericol pentru aviație, informează Daily Mail. „Este evident că începutul acestei crize a fost reprezentat de o lipsă de date clare. Este de asemenea adevărat că într-o anumită perioadă de timp densitatea norului de cenușă de deasupra teritoriului Marii Britanii a fost aproape nedetectabilă”, a admis directorul Departamentului de navigabilitate, strategie și politici din cadrul Autorității Aviației Civile, Jim McKenna. Se pare că densitatea maximă a norului de cenușă a fost de aproximativ 20 de ori mai mică decât nivelul la care specialiștii consideră că securitatea zborului ar fi afectată. Timp de câteva zile, perturbarea traficului aerian în Europa, ca urmare a deplasării norului de cenușă vulcanică provenit din Islanda, a determinat anularea a circa 95.000 de zboruri și blocarea a aproape șapte milioane de pasageri în diferite locuri ale lumii. 313 aeroporturi, reprezentând 80% din rețeaua europeană, au fost paralizate în momentul de vârf al crizei, în data de 18 aprilie. Costul suportat de aeroporturile europene este evaluat la 1,26 miliarde de euro, conform Consiliului aeroporturilor pentru Europa.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google