Expres

Brașov. Grevă pe alocuri în școlile brașovene

  • article_253315_1.jpg
 

La Brașov, astăzi, a fost mai mult brambureală decât grevă în învățământ. De fapt, cei mai mulți dascăli au protestat doar declarativ, au semnat pentru protest, li se vor tăia orele, dar au stat doar cu elevii în clase. În multe colegii naționale, totuși, activitatea didactică s-a desfășurat normal, dascălii motivând neparticiparea prin faptul că sunt nemulțumiți de „greva în clase”, deoarece, spun ei, este imposibil să ții elevii în clasă fără a face nimic. De altfel, potrivit directorului Colegiului Andrei Șaguna, prof. Mariana Ionescu, „și noi, ca și ceilalți profesori, suntem la fel de nemulțumiți de unele aspecte, dar această manieră de a veni la școală și sta în clasă cu elevii, discutând cu ei despre orice, transformă greva în derizoriu și există riscul ca o parte a comunității să ne privească ironic”. Și la Școala Generală 8, deși mulți s-au declarat în grevă, au recunoscut că a supraveghea elevii, a-i îndruma și corecta în timp ce aceștia muncesc individual este la fel de greu ca și predarea, fiindcă a sta cu mâinile în sân, când ai în față 20-30 de elevi este infinit mai greu. Prof. Florin Dobrescu, vicepreședinte al Federației Educației Naționale, s-a arătat nemulțumit de „greva în clase” a colegilor de la Sindicatul din Învățământul Preuniversitar „Diaconul Coresi”, afiliat la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, considerând-o ineficientă, chiar contraproductivă. În plus, în școlile în care există atât membri FEN, cât și FSLI, primii au fost obligați să renunțe la grevă, fiindcă ar fi însemnat să lase elevii în clase, nesupravegheați la orele proprii. Singurul liceu la care elevii nu au venit la ore a fost Colegiul Tehnic de Transporturi (CFR și Auto), unde predă și liderul FEN. Greva a fost făcută aici ca la carte: copiii acasă, iar cadrele didactice în cancelarie, pe durata normală a orarului lor de lucru din această zi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google