Peste 200 de zboruri, anulate pe Otopeni și Băneasa

Mai mult de 200 de zboruri sunt anulate luni pe Aeroportul Otopeni și Băneasa din Capitală, potrivit Companiei Naționale Aeroporturi București. La Aeroportul Internațional Henri Coandă București cursele anulate de Tarom sunt înspre și dinspre Londra, Paris, Lyon, Viena, Amsterdam, Frankfurt, Munchen, Bruxelles, Zurich, Madrid, Barcelona, Valencia, Roma, Veneția, Bari, Riga, Belgrad, Sofia, Atena, Istanbul, Tel Aviv, Cluj, Iași, Timișoara, Oradea; dinspre Larnaca, Dubai, Suceava, Sibiu, Târgu Mureș și Baia-Mare. Compania Tarom a anulat 11 zboruri programate pentru luni, între orele 15:00 și 21:00, care se adaugă celor cinci curse anulate între orele 12:00 și 15:00. Condițiile de zbor din zona considerată contaminată de cenușa vulcanică sunt normale și nu pun în pericol siguranța avioanelor, potrivit lui Dan Ștefănescu, pilotul aeronavei Blue Air care a făcut luni o cursă test, fără pasageri, în zona respectivă. Avionul a zburat pe ruta București-Bacău-Suceava-Cluj-Napoca și retur. Și Carpatair a efectuat luni, pe ruta București-Timișoara și retur, un zbor tehnic, pentru a verifica gradul de poluare a atmosferei și eventualele efecte asupra aeronavelor.
CFR Călători introduce în circulație în data de 20/21 aprilie un tren suplimentar, acceleratul 13163, pentru preluarea fluxului de călători de pe ruta București Nord – Istanbul, ca urmare a închiderii aeroporturilor din cauza norului de cenușă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




