Situația traficului aerian în Europa

Traficul aerian a fost și azi perturbat, pentru a cincea zi consecutiv, în cea mai mare parte a continentului european, din cauza deplasării norului de cenușă eliberat în atmosferă de vulcanul islandez. Totuși, mai multe țări, între care Austria, Norvegia, Marea Britanie sau Turcia, și-au redeschis spațiul aerian sau se pregătesc să pună în aplicare această măsură marți dimineață. Aproximativ 30% din aceste zboruri, respectiv între 8.000 și 9.000 din cele peste 28.000 prevăzute, erau asigurate luni în Europa, a estimat Organizația europeană pentru securitatea navigației aeriene (Eurocontrol). Reamintim că mai mult de 200 de zboruri au fost anulate luni pe Aeroportul Otopeni și Băneasa din Capitală, potrivit Companiei Naționale Aeroporturi București. La Aeroportul Internațional Henri Coandă București cursele anulate de Tarom sunt înspre și dinspre Londra, Paris, Lyon, Viena, Amsterdam, Frankfurt, Munchen, Bruxelles, Zurich, Madrid, Barcelona, Valencia, Roma, Veneția, Bari, Riga, Belgrad, Sofia, Atena, Istanbul, Tel Aviv, Cluj, Iași, Timișoara, Oradea; dinspre Larnaca, Dubai, Suceava, Sibiu, Târgu Mureș și Baia-Mare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




