112

Teo: Nici președintele SUA nu-mi poate rupe prietenia cu Mircea Badea

  • article_252796_1.jpg
 

Teodora Trandafir le-a povestit vineri, tinerilor democrat-liberali prezenți la dezbaterea intitulată „Comunicare, Televiziune, Politică”, despre relația ei de prietenie cu realizatorul TV, despre care a afirmat că „nici politica, nici președintele Statelor Unite nu o pot rupe”, informează NewsIn. „Povestea dintre Mircea Badea și mine e o istorie care merită scrisă, e o poveste absolut senzațională pe care, dacă v-o povestesc, o s-o credeți sau nu. Mircea și cu mine ne-am întâlnit când eram tineri, foarte tineri. El era minor. Și am început să facem emisiuni și am trecut prin niște situații atât de grele, trezindu-ne în fiecare dimineață la ora 03.00 și stând împreună cel puțin până la ora 10.00, când ieșeam din emisie și ne sprijineam unul pe celălalt la propriu, umăr lângă umăr, ca să dormim un pic, 10 minute”,  și-a început democrat-liberala istorisirea. Candidatul PDL a explicat că experiențele trăite împreună Badea „i-au legat” și că există o înțelegere tacită între ei de a nu se lovi niciodată reciproc. „Am trecut printr-o sărăcie cumplită, printr-o perioadă în care nu aveam ce mânca, la Tele7. Am trecut prin rele, foarte rele, îngrozitor de rele, foarte bune și extraordinar de bune. Și atunci, între noi s-a legat o prietenie pe care nici politica, nici președintele SUA nu o pot rupe, pentru că între noi s-a încheiat un jurământ tacit: niciodată nu vom lovi unul într-altul. Și dacă o va face Mircea, dacă mă va lovi, înseamnă că a avut dreptate și că trebuie să am grijă ce fac, pentru că a făcut-o pentru mine. Niciodată Mircea nu va face ceva împotriva mea, asta înseamnă prietenia”, a încheiat realizatoarea TV.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google