Vaccin anti-fobii

Fobiile ar putea fi tratate cu ajutorul unor injecții cu lidocaină, o simplă substanță anestezică locală, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii japonezi de la Universitatea din Hiroshima. Ei consideră că frica este un „obicei învățat”, iar injecțiile cu lidocaină dezactivează acea parte din creier care generează acest tip de emoție. Masayuki Yoshida, profesor la Universitatea din Hiroshima, coordonatorul acestui studiu, a declarat: „Imaginați-vă că, dacă vă este frică de păianjeni sau de înălțime, ați putea fi vindecat de această fobie cu ajutorul unei simple”. Studiul a fost publicat în revista Behavioural and Brain Functions.
Specialiștii au alcătuit o listă cu cele mai ciudate 20 de de astfel de fobii. Prima în top este alodaxofobia, adică frica în fața opiniilor altor persoane. Barofobia, care presupune frica de graviditate și logizomeconofobia, tradusă ca o frică de computere, ocupă locurile doi și trei. Hipopotomonstrosecvipedaliofobia este denumirea unei fobii care presupune teama de cuvinte lungi. Aproape 20% dintre americani se feresc să treacă prin cabinetele de stomatologie din motive de anxietate sau frică. Între 3 și 5% dintre oameni suferă de acrofobie, altfel spuns au frică să privească în gol de la înălțime. Potrivit unor studii recente, pentru acrofobici clădirile par mai înalte cu până la 12 metri atunci când se află în vârful lor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




