Brașov. „Puterea obișnuinței”

Teatrul „Sică Alexandrescu” vă invită la o întâlnire inedită cu autorul austriac Thomas Bernhard, prin piesa sa „Puterea obișnuinței”. Prea puțin cunoscut cititorului sau spectatorului român, Bernhard este una dintre personalitățile cele mai puternice și originale ale culturii spațiului german, din perioada postbelică.
Iar reputația lui se sprijină pe putere și unicitatea stilului său, așa cum ideile sale se nasc cu seva scepticismului și pesimismului care l-au însoțit toată viața.
Puterea obișnuinței (piesă scrisă pentru Festivalul de la Salzburg, unde a avut premiera, în 1974) este povestea bătrânului director de circ, Caribaldi, cel care de douăzeci și doi de ani exersează și exersează „Cvintetul Păstrăvul” de Schubert. În fiecare zi. Visând la perfecțiune… Dar jonglerul nu iubește vioara la care cântă, nici dresorul pianul, la fel cum nici clovnul nu suferă contrabasul și nici balerina viola. Nici măcar el, bătrânul director de circ, nu iubește violoncelul…
Circul lui Caribaldi și mica sa orchestră sunt imaginea distorsionată a unei lumi în care arta a devenit o povară, suportată fără voie, în care diletantismul se întinde ca o plagă, în care autenticul și absolutul sunt cuvinte ce nu-și mai găsesc sensul… Exercițiul de zi cu zi continuă, așa cum, zi de zi, continuă exercițiul vieții. Mecanismul care face ca lucrurile să se întâmple în continuare este, însă, alimentat doar de puterea obișnuinței…
Dar „Cvintetul Păstrăvul” trebuie să fie cântat de cineva… Așa cum și viața trebuie să fie trăită…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






