Nucile pot preveni cancerul la sân

Consumul regulat de nuci poate preveni apariția cancerului la sân, dar și a maladiilor cardiace, datorită conținutului mare de acizi grași omega-3 și antioxidanți, potrivit rezultatelor unui studiu. Studiul realizat de cercetătorii americani a fost prezentat la întâlnirea anuală a American Association for Cancer Research.”Am demonstrat că nucile, asociate unei alimentații echilibrate – bogată în fructe și legume -, reduc riscul dezvoltării cancerului la sân”, a spus Elaine Hardman, de la Școala de medicină a Universității Marshall, coordonatoarea studiului. Cercetările anterioare au arătat că nucile consumate la sfârșitul mesei reduc efectele negative ale mâncărilor grase asupra arterelor. O dietă vegetariană ar putea ajuta organismul uman să se protejeze împotriva mai multor tipuri de cancer, potrivit unui studiu britanic publicat recent în American Journal of Clinical Nutrition. Studiul a relevat faptul că voluntarii vegetarieni au dezvoltat, per total, un număr semnificativ mai mic de forme de cancer, comparativ cu voluntarii care consumau carne. În mod surprinzător, cercetătorii au descoperit o rată destul de ridicată a cancerului colorectal – o maladie asociată cu consumul de carne – în rândul vegetarienilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




