Politic

Belgienii vor să cultive plante energetice la Brașov

  • article_249928_1.jpg
 

Subprefectul Carol Ambrus s-a întâlnit astăzi cu o delegație a unei companii belgiene, interesată să investească în județul Brașov în producerea de bio-masă. La această întrevedere a participat, din partea Consiliului Județean Brașov, vicepreședintele Ion Ochi.
Oamenii de afaceri belgieni, care au creat primul fond de investiții european specializat pe bio-energie, au precizat că sunt interesați să achiziționeze sau să concesioneze terenuri, care în prezent sunt necultivate, pentru a produce plante energetice. În primă fază, ei au explicat că au în vedere localitățile din zona Rupea, unde terenurile se pretează acestor culturi. În opinia acestora, în cazul în care producerea de bio-masă va lua avânt în Brașov cu siguranță acest element va atrage și marii producători de energie care folosesc această materie primă. Printre atuurile județului nostru, așa cum au apreciat investitorii, se numără existența suprafețelor nefolosite, clima propice acestui gen de culturi, ce pot fi asociate cu succes cu producția de plante alimentare, forța de muncă disponibilă și existența a numeroși agenți economici care doresc să folosească energiile regenerabile. Nu în ultimul rând, belgienii s-au referit la posibilitatea introducerii bio-energiei pentru consumatorii casnici. Subprefectul Carol Ambrus și vicepreședintele Ion Ochi s-au arătat interesați de dezvoltarea acestui domeniu la Brașov și și-au oferit sprijinul având în vedere că orice investiție nouă presupune și crearea de noi locuri de muncă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google