Politic
Antonie Solomon rămâne în arest

Magistrații Curții de Apel Pitești au respins recursul lui Antonie Solomon, primarul Craiovei. Înfățișarea de azi a durat circa două ore și jumătate. Antonie Solomon a afirmat, în fața magistraților că trece prin momente „umilitoare” și că își dorește să fie judecat corect. „Trăiesc momente umilitoare, atât pentru mine, cât și pentru familia mea și nu cred că merit să fiu tratat așa”, a spus edilul. El a negat acuzațiile de mită. Antonie Solomon a fost arestat pe 3 martie pentru 29 de zile. Procurorii DNA îl acuză că ar fi primit mită 50.000 de euro de la unul dintre acționarii principali ai firmei PIC din Pitești.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




